Home / Noutati / Povestea ludușeanului student în Japonia ! Felicitări Vlad Herța !

Povestea ludușeanului student în Japonia ! Felicitări Vlad Herța !

 

 

 

Herta 7

 

 

Calea normală pentru oricare tânăr dornic să urmeze o formă de învățământ superior diferă la ludușeanul Vlad Herța. Scânteia a fost un curs de japoneză pentru începători pe care l-a urmat în timpul liceului, la o asociație din Tîrgu-Mureș. Am stat de vorbă cu el ca să aflăm cum a ajuns, la vârsta de 24 de ani, să studieze relații internaționale în cadrul Universității Hitotsubashi din Tokyo.

Reporter: Cum ai ajuns la 24 de ani să studiezi la o universitate din Japonia?

Vlad Herța: „Acum sunt în anul patru de facultate. Am plecat acum patru ani și jumătate, printr-un program de burse. Există un program al Guvernului japonez, care se numește Moguso și care oferă mai multe tipuri de burse de studiu pentru studii de licență, masterate și doctorat. Asta presupune să faci un an de japoneză ca să înveți limba, pentru că nu vorbeam limba foarte bine când am ajuns acolo, după care te duci la facultate ca un student… mă rog, normal. Am aplicat, au fost niște circumstanțe mai speciale, pentru că era un an în care era un număr mai mare de burse decât de obicei și am fost printre studenții selectați. Am fost cinci în anul respectiv”.

Rep.: E ca un fel de Erasmus, dar pentru Japonia, din câte înțeleg.

V. H.: „Da, exact, numai că e pe termen mai lung și acoperă mai multe cheltuieli”.

 

 

Herta 1

 

 

 

Herta 2

 

 

De ce Japonia

 

Rep.: De ce ai ales Japonia? De unde pasiunea asta pentru Japonia?

V. H.: „N-a fost neapărat o pasiune specială pentru Japonia. Chestia e că, probabil că știi, în Tîrgu-Mureș, deși acum nu știu dacă mai țin cursuri, există o asociație culturală care se numește Shido, unde există o doamnă profesoară Beatrice Budea, care predă japoneză. Știam de chestia asta de ceva vreme, dinainte să intru la liceu. După care, când am intrat la liceu (eu am făcut liceul la Luduș), am contactat-o pe doamna profesoară și am început cursurile. Dar a fost așa … o chestie exotică interesantă. M-am dus prima dată, după care am continuat cursurile. Nu era foarte scump, puteam să le urmez și astfel a devenit un lucru destul de serios: în fiecare sâmbătă știam că trebuie să mă duc la Tîrgu-Mureș. Am și luat un examen … cum e Toefl pentru engleză, există un echivalent pentru japoneză, la care am obținut un nivel destul de scăzut. Dar datorită cursului acesta am început să caut, să mă interesez de posibilitățile de a studia în Japonia, mai mult din curiozitate. Când eram în clasa a unsprezecea și toți căutam facultăți. Astfel, căutând tot felul de oportunități, am găsit programul respectiv și m-am hotărât să aplic, mai mult doar pentru că mă gândeam că e o experiență interesantă. Am aplicat după ce am terminat clasa a doisprezecea, exact după Bacalaureat; apoi am fost la un interviu la o săptămână după examen, după care n-am mai auzit nimic de la ei. Nici nu mă mai gândeam la Japonia, eram la facultate în România și am primit după șase luni, în ianuarie, un telefon cum că pot să mă duc, că am fost selectat pentru program. Fără să mă gândesc prea mult, m-am decis să mă duc în Japonia”.

 

 

Herta 3

 

 

 

Herta 5

 

 

Japonia prin ochii românului

 

Rep.: Ce te-a șocat cel mai mult când ai ajuns acolo? Vorbim totuși de o țară total diferită față România și țările europene.

V. H.: „Da… e greu de spus un lucru. Cred că, în primul rând, am fost șocat de cum arătau orașele. Mă așteptam să fie totul mult mai oriental, mult mai asiatic și am fost un pic șocat de faptul că, dacă nu ar fi populația de japonezi, nu ți-ai da seama că ești într-o țară asiatică. Mai sunt unele orașe care păstrează aspectul tradițional, dar Osaka, Tokyo, orașele mari nu prea mai au nimic tradițional, nimic asiatic în ele. M-a șocat că trenurile întârzie (râde)”.

Rep.: Și ei ca societate, cât de diferiți sunt față de noi?

V. H.: „Mie mi se par foarte diferiți. Un japonez n-o să provoace niciodată… nu neapărat o ceartă, dar n-o să se contrazică, ci o să accepte întotdeauna ce i se spune, chiar dacă nu e de aceeași părere. Chiar dacă nu cred în ceea ce spui tu, japonezii încearcă să fie tot timpul foarte toleranți, iar asta e un lucru de apreciat. E foarte diferit de societatea noastră, unde ești învățat tot timpul să ai părerea ta și să-ți susții punctul de vedere, nu neapărat până la absurd, dar în momentul în care crezi un lucru să cauți tot timpul argumente. Ei nu sunt așa, ei acceptă părerea celor din jur, evită confruntările. Apoi, dacă spun un lucru, sunt șanse mari ca acel lucru să se întâmple”.

Rep.: Țin mult la cuvântul dat…

V. H.: „Exact. Dacă au spus ceva, chiar dacă mai apoi le pare rău sau li se pare dificil să se țină de cuvânt, o să facă tot posibilul să facă ce au promis. Pe de altă parte, nu sunt doar avantaje, e și dezavantajul că în momentul în care cineva îți spune ceva, chiar dacă îți dai seama că nu e chiar așa, nu poți să spui nimic, pentru că vei fi tu cel marginalizat pentru că… mă rog, încerci să provoci conflicte”.

 

 

Herta 4

 

 

 

Herta 6

 

 

La școală în Japonia

 

Rep.: Cât de mult diferă sistemul de învățământ față de cel de la noi?

V. H.: „E destul de surprinzător pentru noi faptul că în Asia de Est, în Koreea și Japonia, cel puțin, sistemul de învățământ seamănă destul de mult –nu sunt specialist neapărat în chestia asta, spun ce mi s-a spus – seamănă destul de mult cu sistemul de învățământ din fostul bloc socialist, țările din Europa de Est, în sensul că școala e bazată foarte mult, cel puțin până în liceu, pe a reține anumite informații pentru a le putea reproduce, pentru a putea rezolva anumite probleme după un algoritm. Asta diferă față de sistemul vestic, în care înveți să-ți spui părerea, înveți să evoluezi, înveți să gândești mai mult. La fel, examenele de intrare la liceul sau la facultate, sunt destul de asemănătoare cu ce dăm noi aici. Mă rog, acum la noi nu se mai dă la facultate, dar e asemănător cu ce se dădea. Cea mai mare diferență e că e foarte greu să intri la facultate. La facultățile bune e destul de dificil, pentru că sunt două examene foarte dure, pentru care trebuie să te pregătești foarte mult, nu doar la liceu, trebuie să te pregătești și individual, să iei meditații și așa mai departe. În momentul în care ai intrat la facultate, nu prea ai cum să nu termini. Cam toată lumea care intră o termină, față de la noi unde toată lumea intră la facultate, dar nu toată lumea o termină. Nu știu care sistem e mai bun”.

Rep.: Ai idee de ce se întâmplă asta? E mai permisiv sistemul lor superior de învățământ sau sunt ei mai conștiincioși?

V. H.: „Nu știu, n-am fost suficient de mult la facultate în România ca să știu, dar diferența foarte mare e că toată lumea care are studii superioare își găsește mult mai ușor un loc de muncă! Și atunci, nu trebuie să fii nici cel mai bun, nu trebuie să ai rezultate spectaculoase – ești în facultate pur și simplu pentru a obține o diplomă în învățământul superior care să te ajute să găsești un loc de muncă. Poate din cauza asta nu e așa de mare presiune pe ei în timpul facultății. Pe de altă parte, poate nu e chiar atât de ușor cum mi se pare mie, pentru că ai o libertate foarte mare în a-ți alege cursurile. Știu de la mulți prieteni de-ai mei care au făcut facultatea în România că nu prea ai posibilitatea să-ți alegi diferite materii pentru că așa vrei tu. În schimb, eu acolo în momentul în care începe anul universitar, am un pliant mai mare cu toate cursurile, din care îmi aleg ce vreau să studiez. Sunt într-adevăr niște condiții pentru absolvire, dar ești destul de liber în a-ți alege ce vrei și probabil că făcând lucruri pe care tu ți le-ai ales, ți se pare mai ușor”.

Rep.: Ce studiezi acolo?

V. H.: „Sunt în cadrul Facultății de Drept, la specializarea Relații Internaționale și mai am un semestru până termin nivelul de licență”.

Rep.: Faci și un master?

V. H.: „Da, mă gândesc încă… Aș vrea să plec în SUA de la anul, pentru că aș vrea să studiez Law School (drept) după licență”.

Rep.: Unde te vezi locuind și profesând după ce-ți vei termina studiile?

V. H.: „Nu știu. Ideea e că nu știu încă dacă voi reuși să intru de la anul la o universitate în SUA, așa că nu pot să spun nimic sigur. Dacă intru, atunci probabil că voi rămâne acolo după ce termin. Dacă nu, cred că o să-mi caut un loc de muncă în Europa”.

 

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

CATALIN HEGHES

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close