Home / Noutati / Record absolut al sportivilor luduseni de la Clubul „EDY-GIM”-la Campionatul National de Skandenberg

Record absolut al sportivilor luduseni de la Clubul „EDY-GIM”-la Campionatul National de Skandenberg

 

Ediţia din acest an, a Campionatului Naţional de skandenberg a reunit la start un număr record de participanţi, în jur de 300, care şi-au încercat forţa braţelor în zilele de 11 şi 12 aprilie la Sala Bucureşti de la Rin Grand Hotel din Capitală. Competiţia s-a desfăşurat pe categorii de greutate la juniori, junioare, seniori, senioare şi masters masculin şi a reunit cei mai cei mai buni sportivi din ţară, inclusiv Ion Oncescu, dublu campion mondial la ambele braţe, în organizarea Asociaţiei Naţionale ‘Braţ de Fier’. A treia ediţie a naţionalelor de skandenberg a reprezentat şi un criteriu de selecţie pentru loturile naţionale ce vor participa în acest an la campionatele europene şi campionatul mondial. Sâmbătă, între orele 12:00 şi 17:00 au fost programate tururile preliminarii la braţul stâng, iar finalele au avut loc între orele 19:00 şi 21:00. Duminică au avut loc întrecerile la braţul drept, cu preliminarii între 11:00 şi 17:00, finale şi premieri între orele 19:00 şi 21:00. Ion Oncescu a participat si a castigat la categoria 100 kg. După medaliile de aur cucerite de Ion Oncescu în 2007 şi 2008 la Campionatul Mondial, skandenbergul a început să capteze interesul spectatorilor şi al mass-mediei. Întrecerile de la Campionatul National au fost transmise în direct de Sport.ro.

Iată categoriile de greutate la care au avut loc întrecerile:
– juniori (născuţi între 1991 şi 1995 inclusiv), braţul stâng şi drept: -75 si +75 kg.
– junioare (născute între 1991 şi 1995 inclusiv), braţul stâng şi drept: -50 si +50 kg.
– seniori, braţul stâng şi drept: -55, -60, -65, -70, -75, -80, -85, -90, -100, -110, +110 kg.
– senioare, braţul stâng şi drept: -55, -65, +65 kg.
– masters masculin +40 ani (născuţi în 1969 sau mai devreme), braţul stâng şi drept: open

Iata si medaliile ludusenilor nostri, prezentate pe cele 2 zile de concurs.
Rezultate 11 aprilie :
La ambele categorii la juniori :
• la 75 kg mana stanga – medalie de bronz – Moldovan Dorin
• la +75 kg mana stanga – medalie de argint – Puiac Darius
La seniori :
• 65 kg mana stanga, locul 1 si campion national – Tarsu Filip
• la categoria 80 kg mana stanga, locul 3 – Hagau Bogdan
• la categoria 90 kg mana stanga, locul 3 – Kolozsvari Edward
• la categoria 110 kg mana stanga, locul 2 – Tapaszto Ciprian
• la categoria +110 kg locul 1 si campion national – Borbil Danut.

Total, 7 medalii in 11 aprilie.

Rezultate 12 aprilie :
La juniori :
Categoria 75 kg podium exclusiv ludusean :
• locul 1 si campion national – Moldovan Dorin
• locul 2 – Szekely Ervin
• locul 3 – Sabau Madalin
Categoria +75 kg :
• locul 3 – Puiac Darius
La seniori :
• la categoria 65 kg, locul 1 si campion national – Tarsu Filip
• la categoria 85 kg, locul 3 – Nicoara Gabriel
• la categoria +110 kg, locul 2 si vicecampion national – Borbil Danut.

Total, 7 medalii in 12 aprilie.

Felicitari campionilor nostri luduseni, ii asteptam acasa si impreuna cu ei vom trage linia si vom concluziona ca avem cele mai tari brate ludusene din Romania in 2009 : 6 medalii de bronz, 4 medalii de argint si 4 medalii de aur ! Cu 8 medalii mai mult fata de anul trecut ! Bravo baieti !

 

 Bratele de fier

About Ludus Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close