Home / Noutati / Salvita/SMURD, proiect aprobat de Consiliul Local Luduș!

Salvita/SMURD, proiect aprobat de Consiliul Local Luduș!

 

Consiliul Local Luduș a aprobat cu 14 voturi ”pentru” și o abținere, un proiect ce vizează asocierea orașului Luduș cu alte unități administrative-teritoriale, în vederea înființării Asociației “Salvita/SMURD”, cu sediul Luduș, Bd. 1 Decembrie 1918, nr.26.

În limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, două sau mai multe unități administrativ-teritoriale au dreptul să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică. În urma întâlnirii dintre primarii a 11 unități administrativ- teritoriale, exceptând Sânger și Bogata, s-a stabilit ca obiectiv înființarea unei asociații al cărei scop să fie desfășurarea unor activități în interesul unor colectivități, prin crearea unei componente integrate, specializată în acordarea primului ajutor de urgență, resuscitarea și descarcerarea victimelor accidentelor de orice natură, operațiunilor de salvare, precum și transportul victimelor la prima unitate medicală cu competență adecvată situației sau la punctul de întâlnire cu alte echipaje competente.

 

SMURD

 
” Fiecare dintre noi contribuim cu anumite sume de bani pentru sănătate, din nefericire, în anul 2015, avem o unică și monumentală Casă de Asigurări de Sănătate, care are un buget de 4 miliarde de euro pe an, bani publici, deci trebuie administrați de sectorul public. Înființarea serviciilor publice private creează concurență”, a declarat consilierul local PNL, Ciprian Turdean.

În acest sens, Consiliul Local a adoptat o hotărâre ce vizează modelul-cadru a actului constitutiv și al statutului asociației, cât și aportul în numerar al orașului Luduș la constituirea patrimoniului inițial al asociației în sumă de 500 de lei. Totodată s-a aprobat cotizația lunară de 1 leu pentru fiecare locutior, iar primarul ludușean, Cristian Moldovan, reprezintă unitatea administrativ-teritorială la încheierea actelor necesare dobândirii personalității juridice a asociației, semnează în numele și pe seama orașului actul constitutiv și statutul asociației, reprezintă orașul în Adunarea Generală a asociației, semnează în fața organelor competente orice acte juridice necesare desfășurării activității asociației, în numele orașului Luduș.

 

 

 

A consemnat
Amalia Vasilescu

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close