Home / Noutati / Se dă startul la distracţie ! Toamna Luduşeană – Zilele Recoltei, ediţia 2014, începe vineri, 17 octombrie!

Se dă startul la distracţie ! Toamna Luduşeană – Zilele Recoltei, ediţia 2014, începe vineri, 17 octombrie!

 

Grătare, mici, aripioare, pulpe, frigărui şi alte bunătăţi care sfârâie pe grătare, colaci secuieşti, porumb fiert şi, bineînţeles, must şi vin, foarte mult vin. Toate se vor găsi din belşug la ediţia 2014 a Festivalului Toamna Luduşeană – Zilele Recoltei, care va avea loc în weekend-ul viitor pe platoul Sălii Sporturilor din centrul oraşului Luduş.

Organizatorii, Primăria Luduş, Consiliul Local, Music TDR Show Cluj Napoca, împreună cu Asociaţia culturală Tradiţional de Transilvania Cluj Napoca, au pregătit un program artistic pentru toate gusturile.

 

Toamna Luduseana 2014

 

Vineri, tradiţiile culinare ardeleneşti vor fi împletite cu muzică specifică zonei, printr-o paradă a portului popular şi prin prezenţa unor ansambluri şi solişti locali, urmaţi de recitalurile îndrăgiţilor interpreţi Ana Georgeta Bala, Georgiana Pătrunjel şi Adrian Socaciu.

Ziua de sâmbătă este dedicată în totalitate muzicii uşoare, iar pe scenă vor urcă Sorina Puiac şi Andrei Petru, FLORIN SĂSĂRMAN, trupa ICAR şi Naţională de Rock a României, trupa IRIS.

Duminică, folclorul va fi stăpân deplin pe scena din zona centrală şi după cum anunţă organizatorii vor evolua cele 4 ansambluri folclorice HAJDINA, TRANSILVANIA şi ARDEALUL din Luduş, COMORI ARDELENE din Turda, precum şi soliştii vocali DELIA MOLNAR, CRINA VARGA HAIDUC, AMALIA CHIPER, ILIE MEDREA, şi TRAIAN ILEA şi VALERIA CODOREAN.

Pe lângă standurile cu mâncare şi băutură, la Festivalul Toamna Luduşeană – Zilele Recoltei se vor mai comercializa obiecte de artizanat, jucării şi multe altele.

Partenerii media ai manifestării sunt cei de la Radio Transilvania.

Organizatorii se aşteaptă că peste 15.000 de persoane să viziteze în acest an festivalul, în cele trei zile de desfăşurare.

 

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close