Home / Noutati / Seară Duhovnicească în Protopopiatul Luduş închinată mărturisitorilor români din perioada comunistă

Seară Duhovnicească în Protopopiatul Luduş închinată mărturisitorilor români din perioada comunistă

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Protopopiatul Ortodox Luduş a organizat joi, 28 septembrie 2017, de la ora 18.00, o seară duhovnicească închinată rugăciunii, meditaţiei şi melosului religios.

Evenimentul, desfăşurat la Biserica cu hramul „Sf. Ap. Petru şi Pavel” a parohiei Luduş II, păstorită de părintele protopop Lucian Voşloban şi pr. Coslujitor Constantin Savu, a cuprins conferinţa cu tema „Mărturisitorii români ai lui Dumnezeu din perioada comunistă. Părinţii de la Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim – Bucureşti şi lumina credinţei lor”, susţinută de teologul dr. Stelian Gomboş, consilier în cadrul Secretariatului General pentru Culte din Bucureşti, precum şi un recital de pricesne şi cântări bisericeşti în înterpretarea părintelui Ioan Marin.

 

 

În cuvântul evocator al teologului Stelian Gomboş, credincioşii prezenţi într-un număr mare au regăsit însemnătatea Mişcării spirituale “Rugul aprins”, precum şi a personalităţilor care au întemeiat această mişcare, activităţile desfăşurate de acestea, dar şi pătimirea de care au avut parte din partea regimului comunist ateist. “Credinţa, ca şi lumina care se transmite prin lumânare de la unul la altul, este singurul lucru care nu se împuţinează pe măsură ce se împrăştie, ci se înmulţeşte. De aceea, recunoştinţa noastră faţă de înaintaşii noştri trebuie să fie mare, pentru că rugăciunea lor, a acestor mărturisitori şi trăitori ai dreptei-credinţe a dat roade şi ca să fim noi aici şi ca bisericile să fie pline în ţară, dar şi ca să fie o unitate de mărturisire şi de credinţă ortodoxă în întreg spaţiul care cândva era sufocat de propaganda comunistă, materialistă, ateistă ”, a precizat consilierul Stelian Gomboş. El a mai arătat că “Mărturisitorii, martirii şi mucenicii temnişelor comuniste, inclusiv membrii grupării spirituale şi duhovniceşti ai “Rugului Aprins” trebuie să funcţioneze pentru noi, cei de azi, ca modele, ca repere morale. Este necesar să ne asumăm efectiv experienţa lor, înţelegând că ancorarea în Dumnezeu a fost singura soluţie viabilă atunci şi ea este şi astăzi o salvare autentică a unităţii noastre fiinţiale ca persoane şi ca neam; soluţie unică, veşnică, imbatabilă, ancorarea noastră în Dumnezeu, respectarea grilei morale creştine a fost şi este barca de salvare din marasmul comunist, dar şi din nebunia disonantă şi grăbită a lumii noastre contemporane.

De asemenea, părintele protopop Lucian Voşloban a mulţumit invitaţilor de seamă şi credincioşilor prezenţi, concluzionând că “noi, cei de astăzi, avem mereu de învăţat din jertfa martirilor, tocmai ca să ne întîrim pentru vremurile pe care le trăim, fără să deznădăjduim, ci să vedem în toate pronia lui Dumnezeu, Care a rânduit să avem înaintea noastră făclii de lumină şi stălpi de sprijin care nu au cedat compromisurilor cu vrăjmaşul şi care au fost şi sunt repere pentru noi toţi.

Evenimentul se înscrie în seria de activităţi dedicate “Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

 

 

 

 

A consemnat

Dorin Grama

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close