Home / Noutati / SĂRBĂTORIREA ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI, LA LUDUŞ !

SĂRBĂTORIREA ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI, LA LUDUŞ !

 

 

     

 

 

Sâmbătă, 1 DECEMBRIE 2012, DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, la ora 11, la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Luduş, a fost sfinţit drapelul naţional, pregătindu-l astfel pentru înălţarea pe catargul din Piaţa Unirii. Slujba a fost oficiată împreună de părintele protopop Lucian Voşloban, preoţii ortodocşi Vasile Cercel şi Mihai Cercel, preotul greco-catolic Sorin Russu.

 

 

                   

 

                   

 

 

La ora 12. În acordurile semnalului de atenţionare şi a marşului de întâmpinare, în Piaţa Unirii a sosit delegaţia purtând drapelul recent sfinţit şi binecuvântat. Pe durata intonării Onorului la drapel şi a Imnului Naţional, drapelul, însumând 54 de metri pătraţi a fost ridicat la înălţimea de 22 de metri. E bine să se ştie că în acest loc, acum 94 de ani, după întoarcerea de la Alba Iulia a luduşenilor, în această piaţă s-a intonat Imnul Deşteaptă-te, române, şi, timp de trei zile, românii au cântat şi au jucat Hora Unirii.

 

 

                   

 

                   

 

 

1 Decembrie 2012, ora 14. În parcul central al oraşului Luduş a început ceremonialul religios şi militar la Monumentul Ostaşului Român, de omagiere a făuritorilor Marii Uniri. După Onorul la drapel şi intonarea Imnului Naţional, părintele protopop Lucian Voşloban, împreună cu preoţii ortodocşi Constantin Savu, Viorel Ormenişan, Vasile Cercel şi preotul greco-catolic Sorin Russu a oficiat slujba de pomenire. Despre semnificaţia istorică a Zilei de 1 Decembrie 1918 au vorbit primarul Ioan Cristian Moldovan, colonelul(R) Sever Popovici, ing. Ovidiu Dancu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş.

 

 

                  

 

                  

 

 

În acordurile Imnului Eroilor au depus coroane ale recunoştinţei delegaţii reprezentând ANVR şi Asociaţia Cadrelor Militare în Retragere şi Rezervă Mureş, ANVR Luduş, Garnizoana Târgu Mureş, Consiliul Judeţean, Primăria Luduş, Poliţia şi Jandarmeria Luduş, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Mureş, prin dl. Akoş Daniel Mora, Poliţia Locală, intituţiile de învăţământ, Finanţele Publice, Spitalul Orăşenesc, Ocolul Silvic, FZL, Societea Electrica – Distribuţie, SC Rosal Grup, filialele locale ale USL, UDMR, ARD, PRM, PPDD, precum şi senatorul Petru Başa şi consilierul judeţean Florin Urcan. Ceremonialul militar şi religios s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

 

 

                 

 

                 

 

 

În grupul oficialităţilor s-au aflat jurist Eugenia Giurgea, secretara Unităţii Administrative Luduş, Manuel Augustin Butiulcă, fost subprefect, generalul de brigadă (R) Gheorghe Popa, locotenent colonelul Dinu Babă, reprezentantul comndantului Garnizoanei Târgu Mureş, căpitanul Codruţ Ţintă, comandantul companiei de onoare, consilierii locali, consilierii primarului, Liviu Botezan, Ovidiu Pop, Sorinel Tripon, administrator public, Daniel Şofron, director ADP, comisarul Nicolae Cotta, comandantul Poliţiei Luduş, căpitanul Gheorghe Vântu, comandantul subunităţii din Luduş a Jandarmeriei Române, poliţişti locali, reprezentanţi ai IGSU, cadre militare în rezervă.

La aceeaşi oră a fost inaugurată si instalaţia de iluminat festiv din oraş.

 

 

               

 

               

 

 

1 Decembrie 2012, ora 18. În sala mare a Casei de Cultură din Luduş a debutat, printr-un potpuriu de cunoscute melodii populare, în interpretarea Orchestrei Radio România, dirijată de Adrian Grigoraş, spectacolul de înaltă ţinută artistică ROMÂNIA-N SĂRBĂTOARE, dedicat ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI şi prezentat pe întreaga sa durată de Nataşa Raab.

 

 

                                  

 

 

Primit cu aplauze de peste şapte sute de spectatori, primarul Ioan Cristian Moldovan i-a invitat pe luduşeni să retrăiască această sfântă zi naţională, împreună cu mesagerii folclorului românesc, bucuria şi entuziasmul făuritorilor Marii Uniri, să preia şi să transmită urmaşilor valorile naţionale lăsate moştenire de aceştia. În numele Primăriei şi al Consiliului Local, a conferit Orchestrei de muzică populară radio, din Bucureşti, Diploma aniversară, în semn de preţuire pentru întreaga activitate desfăşurată în cei 53 de ani de existenţă a sa. Într-un alt moment al spectacolului, luduşenii au fost felicitaţi, cu prilejul Zilei Naţionale a României, de Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

 

 

               

 

               

 

 

Pe parcursul a aproape patru ore, luduşenii şi-au bucurat sufletul cu frumuseţea melodiilor şi a portului popular, prezentate de cei 29 de solişti locali şi dansatorii Ansamblului „Ardealul”, din Luduş, coregrafi Mariana şi Petru Pop, şi-au îmbogăţit gingăşia sentimentelor de dragoste şi tăria iubirii de patrie, cu mesajele descifrate uşor în cântecele interpretate pe scenă şi în prezentările Nataşei Raab. Au fost numeroase momentele în care luduşenii i-au aplaudat îndelung, la scenă deschisă, pe artişti sau în care au cântat împreună cu interpreţii cunoscuţi.

 

 

               

 

               

 

 

Aşa s-au petrecut lucrurile când pe scenă au evoluat Veta Biriş, Mariana Deac, Marius Ciprian Pop, Viorica Flintaşu, Leontina Pop şi luduşenii Ovidiu Nechita, Monica Pârlea şi Roxana Pop. A fost pentru prima oară în istoria Luduşului când un spectacol festiv a putut fi urmărit de întreaga ţară, prin transmisiunea în direct realizată de Televiziunea Favorit, Radio România, Radio Antena Satelor şi postul regional Radio Transilvania Luduş, precum şi repetatele urări: LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!,  LA MULŢI ANI, ROMÂNI DE PRETUTINDENI!,  LA MULŢI ANI, LUDUŞENI!

 

 

 

 

                                                                             A CONSEMNAT,

                                                                         MIRCEA GHEBOREAN

                                                                                                 

 

 

 

                                                                                                                       FOTO:

                                                                                                         VLAD ALEXANDRU PETAC

 

About Ludus Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close