Home / Noutati / Știri pe scurt din Luduș! Grupaj realizat de Ioan Andreiu Borgovan.

Știri pe scurt din Luduș! Grupaj realizat de Ioan Andreiu Borgovan.

 

CHIRIE. La ședința extraordinară a Consiliului Local Luduș unul din principalele subiecte ale ordinei de zi a fost stabilirea chiriei locuințelor realizate prin ANL. Jurista Anca Năsăudean a prezentat aleșilor locali un cuprinzător referat privind recalcularea chiriilor la apartamentele închiriate tinerilor care au împlinit vârsta de 35 de ani. Proiectul de hotărâre care stabilește chiria la valoarea de 5,09 lei/lună/m.p construit a fost aprobat în unanimitate.

PRELUNGIRE. La sfârșitul lunii februarie, o parte din contractele de închiriere a apartamentelor din blocul nr. 11 din strada Zăvoiului au expirat. Având în vedere că aceste contracte sunt întocmite pe o perioadă de cinci ani de la data repartizării, conform Regulamentului aprobat de Consiliul Local Luduș, nr. 274/2009, o nouă prelungire se face pe o perioadă de un an, prin respectarea a două condiții: a) prin păstrarea condițiilor contractuale inițiale referitoare la cuantumul chiriei, pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de anu și b) prin recalcularea chiriei, în condițiile legii, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani. Legislativul local a aprobat prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de un an, pentru 17 chiriași.

 

ANL Ludus

 

PLAN. În ședința Consiliului Local Luduș, Daniel Moca de la Serviciul „Asistență Socială” din Primărie a prezentat un plan de acțiuni pe anul 2015 cuprinzând lucrările care vor fi executate de către beneficiarii Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. Pentru sumele care sunt acordate ca ajutor social, una din persoanele majore, aptă de muncă, din familia care primește ajutorul social este obligată să presteze lunar muncă în folosul comunității. Dintre lucrările prevăzute în cartierele orașului amintim: Curățat gunoaie, încărcat în coșuri și transport la containerele special amenajate; Curățarea șanțurilor și decolmatarea acestora, refacerea șanțurilor; Amenajarea și lărgirea trotuarelor și balastarea drumurilor.

 

CL 1

 

REȚEA. Pentru anul școlar 2015-2016, Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Consiliul Local Luduș au aprobat rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat din oraș după cum urmează: Unități de învățământ cu personalitate juridică sunt: Liceul Tehnologic nr. 1. Școala Gimnazială nr. 1, Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu”, Grădinița „Căsuța fermecată” și secția CSS de la Liceul Tehnologic nr. 1. Școli arondate, fără personalitate juridică sunt: Școala Primară „Petofi Sandor” – Roșiori, Școala Gimnazială „Ioan Th. Olteanu” – Gheja, Grădinița cu program prelungit din strada Vânătorilor, Grădinița cu program normal din strada Primăverii, Grădinița cu program normal din strada Crinului, Grădinița cu program normal – Gheja, Grădinița cu program normal – Roșiori.

 

 

 

A consemnat
Ioan Andreiu Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close