Home / Noutati / ŞTIRI PE SCURT DIN LUDUŞ. GRUPAJ REALIZAT DE MIRCEA GEHBOREAN

ŞTIRI PE SCURT DIN LUDUŞ. GRUPAJ REALIZAT DE MIRCEA GEHBOREAN

 

  • Sâmbătă, 24 septembrie 2016, un grup de 50 de luduşeni, cei mai mulţi din parohia ortodoxă Luduş II au participat la e excursie de o zi pe un traseu având ca obiective frumuseţile Carpaţilor Orientali, Mănăstirile Durău, din judeţul Neamţ şi „Sfântul Ilie”, din Topliţa românească, excursie iniţiată, organizată şi excelent condusă de părintele protopop Lucian Voşloban.

 

2

 

  • Din informaţiile oferite de doamna Adela Cândea, de la Oficiul de stare civilă al Primăriei, rezultă că, de la începutul anului şi până în 26 septembrie 2016, în Luduş au fost oficiate optzeci şi nouă de căsătorii civile, majoritatea urmate de căsătoria relegioasă. În imagine, o tânără familie de luduşeni, Carmen şi Horaţiu Luca însoţiţi de tinerii naşi Minodora şi Lucian Mărginean, Minodora şi Radu Muntean. Perechea cu numărul nouăzeci. Sezonul nunţilor, din acest an, se încheie sâmbătă, 12 noiembrie 2016, pentru că umează postul Naşterii Domnului.

 

  • Sub îndrumarea coregrafilor luduşeni Mariana şi Petru Pop, viitorii dansatori din grupa mică a Ansamblului folcloric „Ardealul”, au început, de curând, pregătirile pentru viitoarele spectacole de pe scena Casei de Cultură a oraşului şi pentru participarea la viitoarele concursuri folclorice naţionale şi internaţionale. Cu această ocazie, îi invităm pe toţi părinţii care au copii mici (între 5 şi 9 ani) să-şi înscrie copiii la renumitul Ansamblu folcloric „Ardealul”.

 

1

 

  • Recent, a fost amplasat, în parcul din faţa Primăriei, în prezenţa domnului primar Cristian Moldovan şi a domnului Liviu Popa, director al Serviciului Drumuri, Intervenţii, Transport şi Zone Verzi din cadrul Primăriei Luduş, , panoul informativ, care cuprinde harta detaliată a tuturor cartierelor şi străzilor oraşului Luduş şi, pentru prima dată în istoria oraşului, obiectivele turistice care pot fi vizitate în fiecare zi, cele mai multe dintre ele fiind biserici, cinci ortodoxe, una greco-catolică, două romano-catolice şi două reformate (calvine).

 

4

 

  • Luduşeni iubitori de istorie au fost prezenţi la sărbătoarea de la Mănăstirea Sărmaşu, pregătită de părintele Ilie Bucur Sărmăşanu cu prilejul dezvelirii statuii bustului regelui unificator geto-dac Burebista (82-44 î. Hr), operă a sculptorului mureşean Ioan Astăluş, fiu al oraşului Luduş.

 

3

 

  • Copii mici, copii mari şi chiar părinţi de-ai lor s-au reîntâlnit sămbătă, 24 septembrie 2016, în spaţiul de parcare al supermaketului „Lidl”, din Luduş cu agentul Ştefana Dobrău, de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Luduş. Interesul lor comun este clar cuprins în îndemnul, de importanţă vitală, „SĂ CIRCULĂM CORECT!”

 

 

 

A consemnat

MIRCEA GHEBOREAN

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close