Home / Noutati / Strada din Luduș cu doi președinți!

Strada din Luduș cu doi președinți!

 

Una dintre cele mai importante artere din orașul Luduș este strada Republicii care se confundă cu DN 15 – E60 extrem de ciculată atât de localnici cât și de cei care tranzitează orașul și uneori fac și un popas de relaxare. Parcul Unirii cu bustul domnitorului Mihai Viteazul și cu imensul drapel național pot fi prilejuri de a face fotografii interesante. Desigur că bisericile, patru la număr, pot constitui suportul unor frumoase imagini de vacanță….

 

PDL

 

Însă localnicii și turiștii mai pot observa pe stradă sediile a cinci partide politice care, săracele de ele nu doar că nu au bani să-și plătească impozitele, dar nici nu acordă respectul cuvenit drapelului național.

 

PNL

 

Cinci sedii de partid

 
De o parte și de cealaltă a străzii sunt poziționate cinci sedii de partid: PRM, PSD, vechiul PDL, vechiul PNL și UDMR. Revenind la pozele de vacanță ne-am putea imagina că un turist străin de țară ar fi pus în dificultate văzând la două dintre sediile de partid chipurile, în multe exemplare, ale lui Klaus Johannis și Victor Ponta. Au trecut 100 de zile de la schimbarea președintelui și încă politicienii locali nu au mișcat din loc recuzita folosită la alegeri.

 

PSD

 

Dar, indiferent de numele partidului sau al liderilor locali, Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României (….) prevede la art. 2 (b) că Drapelul României se arborează în mod permanent „la sediul partidelor politice (….)”. În realitate, pe teren am găsit drapelul arborat doar la sediul PSD. La UDMR, președintele organizației locale, Kis Istvan a motivat absența drapelului de pe frontispiciu cu argumentul „Avem arborat în interior”. De altfel, pe zidul exterior al clădirii nu există niciun suport pentru drapel. Absența drapelului de la sediul PRM a fost justificată de Florin Cucean simplu: „Am avut, dar s-a furat”. La vechiul PNL și la vechiul PDL nici urmă de drapel.

 

PRM

 

Ciprian Turdean, liderul din partea PDL ne-a declarat că sunt în curs de constituire al noului PNL, în scurt timp vor renunța la un sediu și atunci vor pune totul în ordine. Copreședintele din partea PNL, Ovidiu Butuc este manager la Spitalul de Urgență din Tîrgu Mureș și, desigur, nu știe de realitățile din Luduș. Cu excepția sediului UDMR, toate celelalte par părăsite și uitate de politicieni și ocolite de cetățenii care poate ar întreba ceva, poate ar solicita ceva.

 

UDMR

 

Un alt aspect de luat în seamă este achitarea de obligații financiare către bugetul local. În ziua de 31 martie 2015 doar vechiul PNL și PRM nu aveau restanțe și penalizări pentru plata chiriei aferente sediului de partid. Dar, PNL cu 403 lei și PRM cu 273 lei nu și-au plătit chiriile pentru 2014. „Vom plăti după reorganizare”, spune Florin Cucean. Celelalte trei organizații locale au de achitat impozite curente, restanțe și penalizări după cum urmează: PSD – 4546 lei, PDL – 2484 lei și UDMR – 1170 lei. În total, cele cinci organizații locale trebuie să-și achite datoria către bugetul local de aproape 9000 lei. Dacă nu în anul acesta, poate în anul 2016, an electoral.

 

 

A consemnat
Ioan A. Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close