Home / Noutati / Taxe și impozite la fel ca în 2015! Ludușul este unul dintre puținele orașe din țară în care se va menține pragul de impozitare la nivelul anului 2015!

Taxe și impozite la fel ca în 2015! Ludușul este unul dintre puținele orașe din țară în care se va menține pragul de impozitare la nivelul anului 2015!

 

Deși noul Cod Fiscal care se aplică începând de la 1 ianuarie 2016 permite autorităților locale să aplice creșteri de impozitări semnificative față de anul trecut, Primăria și Consiliul Local Luduș au luat decizia de a nu crește impozitele și taxele imobiliare. Aceste impozite și taxe vor fi menținute la nivelul anului 2015, cu excepția situațiilor în care noul Cod Fiscal obligă autoritățile locale să procedeze la o majorare a acestora.

Noile prevederi legale la Luduș:
Până la finele anului 2015, cota de impozitare pe clădiri pentru persoanele fizice era de 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, indiferent de destinația acesteia, iar firmele și în general, persoanele juridice, aveau o cotă de impozitare, în funcție de cum hotărau Consiliile Locale, la nivelul orașului Luduș fiind de 1%. Noul Cod Fiscal prevede că, începând cu anul 2016, impozitul pentru proprietăţile imobiliare va fi stabilit în funcţie de destinaţia clădirii. Astfel, pentru clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice și juridice (utilizate ca locuințe), impozitul se va calcula prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% – 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, la nivelul orașului Luduș această cotă rămânând în continuare la valoarea de 0,1%, egală cu cea din anul 2015. Proprietăție nerezidențiale (utilizate în activități economice) vor avea o cotă de impozitare cuprinsă între 0,2% și 1,3%. În cazul Ludușului, cota de impozitare va rămâne de 1%, neschimbată față de anul trecut, în cazul persoanelor juridice și nou introdusă în cazul persoanelor fizice, condiția impusă de legiuitor fiind aceea ca aceste clădiri să fie reevaluate, cumpărate sau construite în ultimii 5 ani, pentru persoane fizice și 3 ani pentru persoane juridice. Dacă construcţia nu a fost reevaluată în ultimii cinci ani sau a fost dobândită anterior unei perioade de cinci ani de către o persoană fizică, procentul de impozitare impus de lege va fi de 2% din valoarea statistică a construcţiei.
În toate cazurile, valoarea impozabilă a proprietății se ajustează în funcție de zona în care este amplasată clădirea și de rangul localității, prin înmulţirea cu un coeficient de corecţie. În cazul concret al Ludușului, care are rangul III de localități, coeficientul de corecție are 4 valori diferite pentru cele 4 zone ale orașului, respectiv zona D – 2,0, zona C – 2,1, zona B – 2,2, iar zona A – 2,3. Practic, valoarea impozabilă a unei clădiri sau proprietăți imobiliare se va calcula prin înmulţirea suprafeţei construite sau deținute, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp, conform unui tabel anexat Codului fiscal, totul înmulțit cu acel coeficient de corecție amintit mai sus.

 

Primaria 2016 - 2

 

Cele 4 zone ale orașului Luduș:
Zona A: străzile Republicii, Piața Unirii, Gheorghe Barițiu, Vânătorilor, Cinema, Lămâiței, Amurgului, Avram Iancu, Primăverii, 8 Martie (până la Ocolul Silvic), Tineretului, Tâmplarilor, B-dul 1 Decembrie 1918, Independenței, Brândușei, Zăvoiului, Viitorului, Crinului, Pieței, Policlinicii, Ghioceilor, Lăcrămioarei, Bradului, Garofiței, Rândunelelor, Libertății (blocuri), 1 Mai. Coeficient de corecție – 2,3.
Zona B: Străzile Mihai Eminescu, Fabricii, Gării, Izvorului, Câmpului, Morii, Traian, Frăgarilor, Plopilor, Mureșului, Crângului, Bujorilor, Grecilor, Mică, De Sus, Bisericii, Florilor, Oarba, Turzii (până la Cioarga), Aleea Parcului, Uzinei de Apă, Ioan Vlăduțiu, Atântișului, Ion Th. Olteanu, Recoltei, Trandafirilor, Topitoriei, Nicolae Grigorescu, Viorelelor, Salcâmilor, Dobrogea, Ciocârliei, Lalelelor, Liliacului, Răsăritului, Castanilor, Nouă, Rozelor, Zorilor, Feroviarilor, Păcii, Principală, Speranței, Măgurei, Sepsi Lajos, Brusturului. Coeficient de corecție – 2,2.
Zona C: Dorului, Viilor, Aurel Vlaicu, Mărășești, 8 Martie (de la Ocolul Silvic), Sub Pădure, Dealului, Morii (de la strada Cioarga), Libertății (case), Grădinilor, Mioriței, Pajiștei, străzile din localitățile Gheja și Roșiori (mai puțin Păcii și Principală), Haitău și Lungă. Coeficient de corecție – 2,1.
Zona D: strada Pietrei și localitățile Cioarga, Ciurgău, Avrămești și Fundătura. Coeficient de corecție – 2,0.

Statutul impozitării și principalele majorări aduse de noul Cod Fiscal
2016 va fi primul an în care impozitarea locuinţelor se va face în funcţie în funcţie de scopul utilizării clădirii, iar în funcție de de statutul proprietarului, persoană fizică sau persoană juridică (firmă).
Pe de altă parte, valoarea metrului pătrat de construcţie crește în 2016 la 1.000 de lei/metru pătrat, cu 6,95% mai mult decât în 2015. În 2015, la Luduș, valoarea metrului pătrat de construcție era de 967 lei, pentru o construcţie dotată cu instalaţii de apă, canalizare, instalaţii electrice şi încălzire, cu pereţi din cadre de beton sau cu pereţi din cărămidă arsă.
Creşte de asemenea și indicele de majorare al valorii construcţiei (la blocurile de locuințe) pentru măsurarea la exterior la procentul de 40%, respectiv la o valoare a indicelui de 1,4 faţă de cea de 1,2 aplicabilă în acest moment, când procentul de actualizare este de 20%.
Procentele de mai sus pot fi majorate cu până la 20% (art. 489 din noul Cod fiscal), prin decizia expresă a autorităţilor locale, în funcţie de anumite criterii economice, sociale şi geografice, precum şi de necesităţile bugetului local. În această privință, autoritățile ludușene au decis să nu facă nici o majorare a respectivelor procente, fiind printre puținele autorități locale din țară care procedează în acest fel.

 

Primaria 2016

 

Ce se întâmplă cu terenurile și clădirile intravilane:
Conform noului Cod Fiscal, terenurile ocupate de clădiri intră automat în categoria de folosiță curți-construcții și se impozitează ca atare, iar terenurile înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosință decât curți-construcții, în suprafață de până la 400 metri pătrați se impozitează tot la categoria curți-construcții. Practic, dacă ai o grădină intravilană de 1000 de metri pătrați, 400 de metrii pătrați vor fi impozitați automat ca și curte-construcție, restul de 600 de metri pătrați fiind impozitați ca și până acum, ca teren intravilan. Această prevedere este o obligație impusă de noul Cod Fiscal, pe care autoritatea locală este constrânsă să o respecte.
În ce privește clădirile nerezidențiale utilizate pentru activități din domeniul agricol și aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice, cota este de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.

Poziția Primăriei Luduș
„Vom încerca să ponderăm creșterile de impozite impuse de noul Cod Fiscal, în așa fel încât ludușenii să nu fie afectați, cel puțin acolo unde legea ne permite să facem acest lucru. Autoritățile locale din majoritatea orașelor României au aplicat deja majorări ale impozitelor pe clădiri și locuințe până aproape de pragul maxim admis de lege. Noi nu vom face asta. Vom căuta să menținem nivelul impozitării la nivelul anului trecut, deoarece știm foarte bine că oamenii sunt cei care suportă austeritatea și criza, nu guvernanții!”– a declarat primarul Cristian Moldovan.

 

 

 

BIROUL DE PRESA AL
PRIMARIEI ORAȘULUI LUDUȘ,

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close