Home / Noutati / ZILELE CULTURALE ALE MAGHIARILOR DIN ORAŞUL LUDUŞ ŞI ZIUA RECOLTEI, DUBLĂ SĂRBĂTOARE PENTRU COMUNITATEA MAGHIARĂ!

ZILELE CULTURALE ALE MAGHIARILOR DIN ORAŞUL LUDUŞ ŞI ZIUA RECOLTEI, DUBLĂ SĂRBĂTOARE PENTRU COMUNITATEA MAGHIARĂ!

 

Sub acest generic s-au desfăşurat vineri, sâmbătă şi duminică, 2,3  şi 4 septembrie 2016, pentru început la un elegant restaurant din Luduş, mai apoi la Sala de sport a oraşului, la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, la Liceul Tehnologic, în prezenţa unui numeros public şi mai apoi în curtea Şcolii Gimnaziale „Petöfi Şandor” şi la Căminul Cultural din cartierul Roşiori (fosta colonie exterioară Andrassy), întâlnirea anuală a luduşenilor de etnie maghiară.

 

R3

 

Întâlnirea a debutat cu o degustare de vinuri, a continuat cu un campionat de fotbal, o expoziţie cu fotografii intitulată “Luduşul vechi în imagini” a prof. Adrian Olaru, o seară distractivă pentru tineret la  Liceul tehnologic Luduş şi a continuat mai apoi în Roşiori, cu tradiţionalul concurs de pregătit gulaş, la reuşita căruia au contribuit 9 echipe din Roşiori şi Luduş şi una din Ungaria. Câştigători au fost toţi cei care s-au ospătat din deliciosul preparat culinar.

 

R2

 

Apoi, timp de aproximativ şase ore, atmosfera de destindere şi de voie bună a fost întreţinută de dansatorii Ansamblului folcloric Hajdina, al Casei de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, Operett Voices es Osvald Marika (Budapesta), ZeneBona (Budapesta), Szilagyi Sandor şi Titan.

 

R1

 

Profesoara Kovats Zsuzsanna Ildiko a dat un plus de farmec spectacolului cultural artistic prin intervenţiile sale ca prezentatoare. Zilele maghiarilor din oraşul Luduş s-au încheiat cu balul regizat de dl. László István, pe parcursul căruia au răsunat deseori înfocatele ritmuri ale tradiţionalului ceardaş.

 

R4

 

Manifestarea culturală de la Roşiori a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Luduş şi Fundaţia Communitas, la iniţiativa viceprimarului Kis István şi a fost onorată de prezenţa domnilor Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş, Imre Sallai, viceprimarul oraşului Sărmaşu, preoţi, consilieri locali, alţi invitaţi.

 

R5

 

Pentru acest eveniment de la bugetul local a fost alocată suma de 15.000 lei.

 

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

 

 

Album FOTO pepagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:

 

https://www.facebook.com/radiotransilvania.ludus/photos/?tab=album&album_id=1102417046509416

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close