Home / Noutati / ZIUA ARMATEI, SĂRBĂTORITĂ LA LUDUŞ! DE ZIUA ARMATEI, RESPECT PENTRU SIMION OLAR, VETERAN ROMÂN DIN SÂNGER!

ZIUA ARMATEI, SĂRBĂTORITĂ LA LUDUŞ! DE ZIUA ARMATEI, RESPECT PENTRU SIMION OLAR, VETERAN ROMÂN DIN SÂNGER!

 

DE ZIUA ARMATEI, RESPECT PENTRU SIMION OLAR, VETERAN ROMÂN DIN SÂNGER!

Printre sutele de mii de bărbaţi români care au răspuns cu însufleţire la chemarea Ţării pentru dezrobirea Ardealului de Nord, scumpă glie românească răpită de Ungaria în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 şi au luptat cu credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc până la izgonirea din România a cotropitorilor horthyşti şi hitlerişti (25 octombrie 1944) şi, apoi, până la capitularea Germaniei naziste, la 9 mai 1945, s-a aflat şi domnul Simion Olar, din comuna Sânger, judeţul Mureş, acum în vârstă de 95 de ani. Mărturia sa, consemnată de doi inimoşi dascăli mureşeni, prof. Emil Şerban, pensionar şi doamna profesoară Rodica Glasu (n. Dicher), directoare a Şcolii Gimnaziale din Sânger este, cu certitudine, demnă să fie inclusă în Cartea de Aur a veteranilor de război din România.
“Al Doilea Război Mondial a adus românilor multă suferinţă, atât celor de pe front cât şi celor de acasă. Din păcate, foarte multe dintre dramele trăite de români nu se ştiu fiindcă unii oameni nu au vrut să-şi mai aducă aminte de cele întâmplate atunci, iar odată cu trecerea timpului au trecut în lumea celor fără de dor cei care au fost martorii evenimentelor. Nu prea au fost publicate întămplările din acele vremuri. În prezent mai trăiesc foarte puţini dintre cei care atunci au fost implicaţi în suferinţele războiului.

 

2

 

În localitatea Sânger am căutat, de-a lungul timpului, să aducem pe cei care au fost participanţi direcţi în război în atenţia celor care nu au trăit acele vremuri grele. Am făcut acest lucru cu ajutorul cadrelor didactice, al elevilor de la şcoală, al primăriei şi al primarului personal, al căminului cultural, prin invitarea foştilor combatanţi pentru a ne spune grozăviile prin care au trecut. Din păcate, în fiecare an participau tot mai puţini veterani de război. Dacă în anul 1986, când am încercat să facem o monografie a veteranilor mai erau în viaţă cam cincizeci de persoane, în prezent mai trăiesc doar doi veterani: Olar Simion şi Beleni Gheorghe, de 95 de ani fiecare. Efectiv, în sat mai trăieşte doar Olar Simion sau tetea Oane de pe Vale, aşa cum îl cunoaşte tot satul.
Un om voinic, de 1,90 m, puţin adus de spate după o viaţă dusă la ţară, la munca câmpului. Acum câţiva ani încă mai purta coasa în spate, ţinea animale pe lângă casă, avea cal şi căruţă.
Bun povestitor, aşa ca mai toţi sângerenii mai în vârstă, ne povestea cum a fost încorporat în armată, dus la sântare, cum se zice la ţară, la regimentul din Alba Iulia.
Zice tetea Oane “Mi-a făcut tata un cufăr mare de scândură pe care mama l-a umplut cu mâncare că abia am putut să-l car la gară. Atunci plecau la armată toţi feciorii din acelaşi an în aceeaşi zi. Apoi, în săptămâna dinaintea plecării o ţineam tot într-o petrecere cu ceilalţi feciori şi cu fetele din sat. Fetei care voiam să mă aştepte până la liberare îi ceream să jure acest lucru. Dar cele mai multe se măritau până ne liberam noi. La gară ne duceam cu muzicanţii din sat, ne petrecea întreg satul. Când venea trenul, începea plânsul celor dragi. Mecanicul de tren, înainte de plecare, trăgea un fluierat lung, apoi, fluierând încontinuu, plecam.
În război am plecat cam bătrân, aveam soţie şi copii. Când am ajuns la Stalingrad, am înţeles ce înseamnă războiul. Prima dată am văzut oameni răniţi, cu fel de fel de răni grele. Apoi, în faţă, am auzit bubuitul tunurilor, la început departe, apoi tot mai aproape. Când am ajuns în linia întâi şi am văzut fumul Stalingradului şi pe deasupra vuietul katiuşelor mi-am zis în gând că nu-mi mai văd niciodată copiii, nevasta şi casa mea. M-am jurat atunci că voi face totul să ajung acasă la sfârşitul războiului, şi Dumnezeu mi-a ajutat, şi-I mulţumesc pentru asta. Apoi s-a rupt frontul la Stalingrad. Era o zăpadă aşa de mare că nu mai puteau merge nici căruţe si nici maşini.

 

1

 

Prima dată am auzit în stânga şi în dreapta noastră bubuit de tunuri. Până atunci auzeam doar în faţă. Căpitanul ne-a spus că suntem pe punctul de a fi încercuiţi de ruşi şi că dacă vrem să scăpăm cu viaţă trebuie să ne retragem tot plutonul în cea mai mare ordine, că cine nu se supune şi o ia de capul lui nu are nici o şansă să scape. Eu mai eram cu un consătean, Luca Viorel, şi ne-am promis unul altuia să ne ajutăm unul pe altul, orice s-ar întâmpla. Am luat-o pe jos, prin zăpadă, înapoi. Au fost mulţi care au spus că ei se predau, că nu mai rezistă flămânzi prin frig. Au căzut prizonieri şi nu s-au mai întors acasă niciunul. Am venit către apus zile şi nopţi. Pe drum, prin zăpadă, erau oameni, români, nemţi, unguri, italieni, cehi, toate naţiile, care nu mai rezistau, se aşezau în zăpadă şi îngheţau. Am scăpat pentru prima dată de la moarte.
Apoi, am ajuns cu frontul în Moldova. Din nou am auzit tunurile în stânga şi în dreapta. Într-o noapte am auzit în apropiere tancurile, iar dimineaţa, pe dealurile apropiate, am văzut soldaţi ruşi. Ne-am înţeles cu Luca Viorel şi cu alţi soldaţi din satele vecine că la noapte plecăm spre munţii care se vedeau spre apus. Era o noapte neagră ca smoala. Toţi ceilalţi au spus să nu plecăm acum. Au rămas pe loc. A doua zi au fost luaţi prizonieri şi duşi în Siberia, de unde s-au întoars doar câţiva. Eu cu consăteanul meu am trecut printre santinele ruseşti, cântam ruseşte ca şi cum am fi fost beţi si pe dimineată am trecut de încercuire. Am mers toată ziua şi apoi şi noaptea următoare ca să ne îndepărtăm cât mai mult de ruşi. Nu ştiam unde este frontul, nu am ştiut de arestarea lui Antonescu. După ce am trecut munţii, în Borsec ne-am dat seama că suntem în teritoriul cedat Ungariei, fiindcă pe primării era steagul unguresc, iar prin sate vedeam cum umblau oameni înarmaţi, civili şi militari maghiari.
Am mers doar noaptea. Nu am mâncat nimic altceva decât poame de prin pădure care, de foame, mi se păreau atâta de bune. Am trecut prin tot teritoriul cedat şi am ajuns lângă Reghin. Am mai găsit sate româneşti unde am mai căpătat de mâncare pe furiş. Am scăpat a doua oară de la moarte şi acasă am ajuns la începutul lui septembrie. Eram slab ca un par. Dar a trebuit să mă ascund din nou, fiindcă era frontul la Oarba, iar prin sat treceau mereu soldaţi nemţi şi unguri. Când au venit românii spre Sânger m-am prezentat la unitatea care trecea prin sat, iar ofiţerul mi-a spus că să mai stau vreo săptămâna lânga nevastă şi copii şi apoi să mă prezint la Cluj. De la Cluj am fost repartizat la o unitate care a trecut pe la Carei apoi prin toată Ungaria şi am ajuns în Cehoslovacia, în munţii Tatra.
În munţii Tatra m-a găsit ultima zi a războiului. Am tras în aer toate cartusele pe care le aveam, apoi deodată s-a lăsat liniştea. Nu ne venea să credem că este sfârşitul chinurilor noastre. Tubul de la ultimul cartuş l-am adus acasă ca amintire. Am venit acasă şi am luat viaţa de la început. A fost greu, dar eram în viaţă.”
În timpul povestirii peste faţa brăzdată de vreme trecea câte o umbră de tristeţe, din ochi mai cădea câte o lacrimă…
Acum, după atâţia ani are o pensie de veteran care nu-i ajunge nici de medicamente, statul român a uitat că pe front au fost şi soldaţi nu numai generali.”
De Ziua Armatei Române, îi dorim domnului Simion Olar multă, multă sănătate!

 

A CONSEMNAT
MIRCEA GHEBOREAN

 

ZIUA ARMATEI, SĂRBĂTORITĂ LA LUDUŞ!

În acest an, Ziua Armatei Române a fost marcată la Luduş, sâmbătă, 25 Octombrie, prin ceremoniale religioase desfăşurate la Monumentul Eroilor din cartierul Dacia şi la Monumentul Soldatului Român din parcul Primăriei, la iniţiativa domnului primar Cristian Moldovan şi a domnului Tănase Fanea, preşedintele subfilialei luduşene a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

 

10289827_724762457608212_2261240040667171245_n

 

Festivităţile au început cu intonarea Imnului de Stat al României, a Imnului Europei, cu momentul de reculegere păstrat în memoria militarilor români căzuţi la datorie pentru reîntregirea Patriei, pentru libertatea neamului românesc şi pentru înlăturarea regimurilor fasciste din Europa, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ca semn de omagiere a Armatei Române, în acordurile solemne ale Imnului Eroilor, au fost depuse coroane de către delegaţiile reprezentând A.N.V.R., Primăria Oraşului Luduş, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Poliţia şi Jandarmeria din Luduş, organizaţiile locale ale PD-L, UDMR, PNL, PSD, PC, PRM, Fabricii de Zahăr, instituţiilor de învăţământ preşcolar şi preuniversitar din oraş, Finanţelor Publice.

 

1376400_724763467608111_8322139511288367012_n

 

Un moment emoţionant, primit cu admiraţie de întreagă asistenţă, a fost oferit de grupurile de preşcolari şi elevi veniţi să depună flori în semn de recunoştinţă faţă de cei care şi-au jertfit viaţa pentru viaţa urmaşilor. Am remarcat prezenţa la festivităţi ai oficialilor administraţiei locale şi judeţene şi liderii politici judeţeni şi locali.

Atmosfera festivă a zilei a fost întărită de drapelele roşu, galben şi albastru, de garda de onoare alcătuită din militari ai Subunităţii de Intervenţie Jandarmi Luduş, care au străjuit cele două monumente, de uniformele de gală purtate de reprezentanţii Administraţiei şi Internelor.

A consemnat
Dan Luduşan

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close