Home / Noutati / Ziua Eroilor, celebrată cu pioşenie la Gheja – Luduş!

Ziua Eroilor, celebrată cu pioşenie la Gheja – Luduş!

 

În prezenţa unui mare numãr de ghejeni, adulţi şi elevi, a primarului Cristian Moldovan şi a altor oficialitãţi locale, joi, 21 mai 2015, la Monumentul Eroilor din Gheja s-a desfãşurat festivitatea prilejuitã de sãrbãtoarea naţionalã a credinciosului popor român, ZIUA EROILOR. Dupã intonarea Imnului Naţional “Desteaptã-te, române!”, un sobor de preoţii ortodocşi conduşi de Protopopul Lucian Voşloban şi ajutaţi de cantãreţii bisericeşti, au oficiat slujba religioasã de pomenire şi cinstire a eroilor şi martirilor români din toate timpurile.

Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale din Gheja au elogiat prin versuri eroismul milioanelor de români care şi-au jertfit viaţa pentru recâştigarea drepturilor şi libertãţilor uzurpate de vremelnici stãpanitori strãini, pentru credinţa creştinã, neatârnarea, suveranitatea şi unitatea noastrã naţionalã, pentru triumful principiilor democratice. Au fost omagiaţi şi cei 240 de luduşeni şi ghejeni cãzuţi la datorie în Primul şi Al Doilea Rãzboi Mondial.

 

11329768_833397733411350_8162755026956205992_n

 

Colonelul (r) Sever Popovici, Preşedintele filialei Luduş – Iernut a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Rãzboi din România le-a adresat camaraderescul salut veteranilor şi vãduvelor de rãzboi şi alături de primarul Cristian Modovan a premiat veteranii şi văduvele de război cu diplome şi sume în bani.

În sunetele Imnului Eroilor, au fost depuse coroane din partea Primãriei, Consiliului Local, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Rãzboi, Poliţiei şi Jandarmeriei, Poliţiei Locale, a elevilor şi cadrelor didactice din oraş, Centrului pentru Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatricã, Spitalului Orãşenesc, Companiei Aquaserv şi a partidelor politice.

 

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

Album FOTO pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.833395380078252.1073741927.573324379418688&type=1

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close